Amazon

Ultimele luni au fost foarte agitate… Dar atat de frumoase…cand il privesc, sufletul imi este invadat de o fericire pe care nu o pot exprima in cuvinte. Fiecare gest pe care il face ma “cutremura” intr-un mod pozitiv. In fiecare zi ii spun: “Stii mama, cat de usor ma faci fericita? Am nevoie doar de o secunda sa iti intalnesc ochii mari, albastri… David este un copil absolut normal, ca toti ceilalti copii. Dar pentru noi este perfect, nu ne doream nimic mai mult. Este un copil sanatos, care a aparut in vietile noastre la momentul oportun si care ne insenineaza si cele mai posomorate zile….

In ultimul articol de pe blog ziceam ca timpul trece foarte, foarte greu… numaram zilele pana cand aveam sa il tin in brate. Acum simt ca minutul s-a transformat in secunda si ora in minut… Nici nu stiu cand au zburat cele 4 luni. Parca ieri va povesteam despre calatoria noastra in America. Cat timp am fost insarcinata, prietenii imi spuneau: “O sa vezi, dupa ce ai un copil, nu o sa mai poti  calatorii …intreaga viata ti se va schimba. Sau cel putin in primii lui ani de viata.” Dar se pare ca spiritul meu calator nu poate fi “inabusit” cu usurinta. In putinul timp liber visez la urmatoarele destinatii, citesc bloguri de travel, privesc fotografii din jurul lumii. Deja vacantele de anul acesta sunt rezervate. Dar destinatiile raman surpriza pana la momentul respectiv:)

Pana una alta, am rasfoit printre pozele mai vechi. Si mi-am dat seama ca nu v-am povestit de cea mai aventuriera calatorie a noastra. De-a lungul timpului am pasit in locuri mai putin batatorite de turisti, dar de foarte putine ori nu ne-am simtit in siguranta. In momentul respectiv nu am constientizat pericolele, dar privind acum inapoi, imi dau seama ca ni se puteau intampla o sumedenie de lucruri…

Padurile scufundate din Amazon, Peru. Dinainte sa plecam in America de Sud ne facusem planuri sa petrecem cateva zile in Amazon. Intreaga jumatate nordica a continentului sudamerican isi varsa apele in acest fluviu, intinzandu-se pe nici mai mult, nici mai putin decat 9 tari. Brazilia detine 60% din padurea amazoniana, Peru 13%,  iar restul se imparte intre Columbia, Venezuela, Ecuador, Bolivia, Surinam, Guyana si Guiana Franceza. Etimologia numelui de Amazon este una cotroversata. Cea mai sustinuta ipoteza este ca Amazon  vine de la exploratorul spaniol Francisco de Orellana care a afirmat ca femeile din triburile sud-americane participa la lupte alaturi de barbati. Aceste femei razboinice erau pentru europeni prototipul amazoanele din mitologia greaca. De aici si numele de Raul Amazoanelor.

La inceputul calatoriei ne aflam in nordul Columbiei, intr-un trekking in Muntii Sierra Madre de Santa Marta. Acolo ne-am imprietenit cu un cuplu de australieni cu care tinem legatura si acum. Fiona lucra pentru Cirque du Soleil si calatorise foarte mult timp in America de Sud. Cand a auzit ca vrem sa vizitam Amazonul, ne-a spus hotarat: “Va spun eu unde sa va duceti. O sa aveti o experienta pe care v-o veti aminti toata viata!” Si mare dreptate a avut…

Fiona ne-a dat contactul unui ghid care organiza escapade pe Amazon. Urmatoare noastra intrebare catre ea a fost: “De ce este asa special acest ghid? Ce ne poate oferi in plus fata de celelalte agentii de pe piata?” Raspunsul l-am aflat mai tarziu…autenticitatea.

Gerson,”the jungle guide”  s-a nascut in Puerto Miguel, un satuc de pescari de pe malul raului Ucayali, afluent al Amazonului. Intreaga lui viata si-a petrecut-o explorand flora si fauna din imprejurimi. Fiind mai ager si mai priceput decat consatenii lui,  s-a hotarat sa inceapa o mica afacere, impartasind si cu altii din frumusetile locului. Drumul catre satul lui natal nu este unul usor si include un zbor cu avionul ( Lima-Iquitos), un drum cu masina de cateva ore (Iquitos -Nauta) si o plimbare cu barca (Nauta-Puerto Miguel).

Puerto Miguel nu poate fi descris ca un sat prosper. Putinii lui locuitori s-au adaptat conditiilor de viata de aici, singurele lor indeletniciri fiind pescuitul si vanatoarea. Mai nou s-au obisnuit cu strainii insetati de aventura amazoniana si au grija ca acestia sa se intoarca teferi acasa dupa ce au avut parte din plin de provocari si senzatii tari.

Turul in Amazon a fost bine organizat. Am fost preluati de la aeroport si cazati o noapte in Iquitos. A doua zi, dupa cateva ore bune cu barca am ajuns la destinatia finala. Lodge-ul construit de Gerson este basic, dar nici nu am avut nevoie de mai mult. Toti au avut grija sa ne asigure nivelul de adrenalina pentru care venisem. Dar totodata sa ne simtim in siguranta.

Cand Gerson a auzit ca vorbesc limba spaniola ni l-a recomandat pe Bala in calitate de ghid. Vorbea doar limba spaniola, spre deosebire de ceilalti ghizi care stiau si engleza.

Inainte sa il vad, imi spuneam: “Ok, e un fluviu mare. Da, cel mai mare fluviu…Dar tot un fluviu ramane. Ce poate sa fie asa spectaculos la el?” Numai dupa ce il explorezi iti dai seama ca nici macar nu ai cuvinte sa exprimi uimirea nemarginita la vederea caimanilor cu ochii sticlosi, a serpilor uriasi care se incolacesc pe copacii ce dainuie acolo de sute de ani, a zecilor de feluri de pasari colorate. Imaginati-va doar ca in anotimpul ploios, in unele portiuni poate atinge 40 km latime, fiind supranumit “o mare curgatoare.” Iar Amazonul este gazda pentru una dintre cele complexe ecosisteme ale planetei, o treime din speciile de vietuitoare ale lumii traind aici.

Unul dintre lucrurile fascinante facute in Amazon a fost pescuitul de pirania, lucru relativ usor. Distractia incepea insa dupa ce captura ajungea in mana noastra. Pentru ca viu era periculos trebuia omorat imediat, lovind cu putere de mai multe ori cu manerul unei macete. Ca sa ne arate cat de ascutiti si periculosi sunt dintii unui pirania, Bala a apropiat pestele viu de o creanga de copac. Dintr-o singura muscatura, creanga a fost taiata in jumatate.

Cei mai simpatici mi s-au parut lenesii, cele mai incete mamifere de pe pamant. Ca noutate, am aflat ca lenesii se comporta asa pentru ca sunt de fapt beti. Ei consuma frunzele unui copac care contin alcool. Lenesul de mai jos fusese “pescuit” de Bala, dupa ce cazuse din copac exact langa barca noastra.

Apus pe Amazon. Intr-o liniste deplina, cu barca in deriva asteptam sa vedem delfinii roz. O legenda amazoniana spune ca ar exista unele fiinte numite “encantados” care isi schimba forma. In timpul noptii  acesti delfini se transforma in niste tineri chipesi care seduc femeile. Iar la rasarit se arunca in apa, prefacandu-se din nou in delfini. Adevarul este insa altul. Culoarea roz este data de reteau de vase de sange care se afla imediat sub pielea lor subtire.

Spunandu-i lui Bala ca am vrea sa vedem mai mult din ceea ce ofera Amazonul, el a venit cu ideea sa dormim o noapte la cort, in jungla. Firi aventuroase, nici nu am mai stat de ganduri. Ne-am trezit la rasarit si am plecat in amonte cu o luntre foarte, foarte ingusta. Stateam unul in sptele celuilalt. Bala in fata, pe pisc. Urmam eu, iar in spatele meu, Vlad. Ne mai insotea un tanar, mai bine spus copil, dar foarte priceput in a carmui micul motor zgomotos cu ajutorul caruia ne deplasam. Si asa am mers ore in sir, minunandu-ne  incontinuu de frumusetile locului.

Dupa amiaza ne-am oprit sa pescuim pirania pe care i-am pus pe un gratar improvizat in jungla. Ziua a trecut rapid, fara incidente.  Dupa apusul soarelui lucrurile s-au schimbat…ne aventurasem adanc pe niste afluenti ai Amazonului, luciul de apa se ingustase foarte mult, incat Bala era nevoit sa foloseasca maceta pentru a taia crengile copacilor ce ne impiedicau sa avansam.

La scurt timp dupa apusul soarelui peste Amazon s-a intins un intuneric infricosator. In momentul acela i-am spui lui Bala ca noi am vrea sa campam, ca s-a facut tarziu. Ne puteam opri doar in locurile speciale amenjate de vanatori, unde pamantul era mai inalt. In rest totul era sub apa in jurul nostru. Din pacate mai aveam ceva pana sa ajungem acolo. Imi aduc si acum aminte foarte bine acest moment. Si inca ma trec fiorii…

Intuneric, doar o lanterna pe care Bala o tinea inspre mal in speranta de a gasi vreun animal. Ne spusese de  cand am plecat de la lodge ca e hotarat sa vanaze ceva. Poate un crocodil..sau un tapir… Dupa lasarea intunericului, motorul luntrei a fost oprit, lasand cursul de apa sa ne inapoieze catre locul de dormit. Dintr-odata am simtit cum intreaga jungla se “arunca” asupra noastra. Zgomote atat de necunoscute si indescifrabile… Cand l-am vazut pe Bala ca isi incarca pusca pe care toata ziua o tinuse la picioare, inima ne-a stat in loc. Atunci am realizat pentru prima data  cat de periculoasa era aventura noastra. Sa mai spun ca nu aveam vesta de salvare iar eu nu stiu sa inot?! Bine, nici nu cred ca m-ar fi ajutat daca cumva ajungeam in apa, la cati pesti si serpi periculosi traiesc in acele ape.

La gandul acela l-am intrebat pe Bala de ce le este cel mai rau frica in jungla. Raspunsul a venit direct si fara sa ezite. Anaconda. Si ca cireasa de pe tort, mi-a povestit cum fusese mancat un pescar de la ei din sat de cate o anaconda cu ceva timp in urma. Cica nici nu trebuie sa fii in apa, anaconda avand o  elasticitate  de te trage din barca. Inima cat un purice si viata traita pana atunci mi se derula in fata ochilor. Acelasi lucru il mai simtisem o singura data, cand am prins o furtuna pe un feribot din Filipine.

L-am luat pe Vlad de mana si ma rugam sa ajungem cat mai repede la cort. Ajunsi la locul de campare,  credeam ca am depasit orice pericol si ca acum ne aflam in siguranta. Un alt moment de panica a venit in clipa in care ne-a spus ca el si colegul lui vor dormi in barca, la ceva distanta de noi. Dar oboseala si-a spus cuvantul si am adormit imediat cu zgomotele junglei in fundal.

Spre miezul noptii zgomotele  se auzeau din ce in ce mai tare. Speriati, ne-am trezit nestiind ce se intampla. Bala era la distanta de noi, semnal la telefon nu aveam si nici curaj sa iesim afara din cort. Eram pur si simplu prizonierii acelui loc. In plus, incepeau sa se vada ochi prin cortul semitransparent. Aveam 2 optiuni, ori ne atacau vizitatorii nepoftiti, ori  se plictiseau si plecau. Din fericire a fost a doua varianta si am adormit din nou. Atat de fericiti am fost cand l-am vazut pe Bala a doua zi de dimineata. I-am povestit intamplarea din noaptea precedenta, iar el, cu zambetul pe buze ne-a spus ca nu au fost decat niste maimute dragute in copacul deasupra noastra.

Increzatori ca aventura din jungla s-a terminat am plecat spre lodge. Inca mai aveam cateva ore bune de mers cu barca pana sa ajungem acolo. Pe drum i-am cu Bala despre temerile noastra de seara precedenta, intrebandu-ne cum am fi supravietuit daca ne-ar fi lasat acolo? Atunci Bala ne-a spus ca trebuie sa facem si o lectie gen “survival”, ca o ultima experienta traita in Amazon, care s-a derulat cam asa:

Privind acum inapoi am realizat cat de primejdioase sunt apele Amazonului. Dar a meritat din plin si as mai face-o inca o data. Lucrurile descoperite aici putini oameni au avut ocazia sa le vada, iar dupa aceasta calatorie m-am simtit mai puternica si capabila in a depasi momente de panica. Pentru a suporta “duritatile” Amazonului, trebuie sa te incarci cu hotarare si cu spirit de aventura. Chiar si in zilele noastre, in epoca tehnologiei si modernizarii, Amazonul a ramas un loc in care autenticul este la el acasa.