Astazi m-am trezit dis-de-dimineata cu gandul la acest blog. Mi-am facut cafeaua si incerc sa astern niste cuvinte, pana cand ceilalti se vor trezi. Aseara, mi-am propus ca in ziua urmatoare sa fac ceva pentru mine, care sa imi faca placere.
Nici nu imi mai aduc aminte cand am scris ultima data aici… Si asta, nu pentru ca mi-a disparut placerea de a mai calatorii sau pentru ca nu am vrut sa impartasesc cu voi din experientele mele. In ultima vreme mi-am focusat energia si atentia pe alte lucruri. Se spune ca daca vrei sa ai o viata de succes, trebuie sa amani satisfactiile de moment pentru reusitele grandioase ce vor aparea in timp. Asta am facut si eu.
Ultimii ani au trecut ca o clipita. Dar au lasat in urma atat de multe lucruri…. O familie, 2 copii, nunta, casa, cariera, calatorii, viata sociala. Cateodata ma simt obosita, dar e o oboseala placuta. Nu ma plang, aceasta este stilul de viata pe care mi l-am ales si pe care mi l-am dorit.
De departe, cea mai mare realizare au fost copiii. David are acum putin peste 3 ani, iar Tudor, mezinul familiei, 6 luni. Sunt cea mai mare avere. Iar cei care au copii inteleg sentimentul acesta.
Pe plan profesional am muncit zi de zi pentru a fi cat mai aproape de visurile mele. Visez mult. Si cred ca am puterea de a da culoare visurilor mele. Tata, modelul meu real in ceea ce priveste determinarea, munca si perseverenta, imi spunea: “Tata, viseaza mult si sigur vei face ceva. Daca visezi putin, nu vei avea nimic! Crede in tine!”
Long story short, incerc sa imi organizez viata astfel incat sa pot sa le fac pe toate. Si nu doar sa le fac, ci sa si excelez. Dar e al naibii de greu!!! Scriam zilele trecute pe instagram, viata e prea scurta pentru a trai jumatate din potentialul ei. Cred cu tarie acest lucru. Este motto-ul care imi ghideaza viata.
Vreau sa fiu o mama buna pt copiii mei, sa le ofer dragostea si atentia pe care doar o mama o poate face.
Pentru sot, as vrea sa raman in continuare sotia si iubita lui, nu doar mama copiilor lui. Iar asta necesita timp, atentie, compromisuri. De ambele parti. Lucrurile intre parteneri se pot raci atat de usor, dovada fiind procentul exagerat de mare de divorturi. Stilul nostru de viata nu ne permite sa petrecem foarte mult timp impreuna, acasa. Plecam amandoi de dimineata la munca, revenim seara, cand copii au prioritate. Iar dupa ce merg ei la somn, suntem prea obositi pentru a ne aloca timp si pentru noi.
Am gasit in calatorii, refugiul nostru. Calatorim doar singuri, exceptie fiind vacantele pe care le facem special pentru copii. Nu ne plictisim, nu simtim prezenta altor persoane in concediile noastre. Este timpul nostru de a sta impreuna, de a ne impartasi pasiunile. Profitam de momentele acelea, mai ales la gandul ca, atunci cand ne intoarcem acasa ne vom vedea doar 1-2 h pe zi. Si atunci pe fuga. Am fost intrebata de alte mamici cum pot sa stau fara copii. Nu este deloc usor. Cel mai mult am fost plecata o luna. Primele 2 saptamani au fost ok. Dupa, adormeam cu poza lor si poate cu o lacrima de dor pe obraz. Ma linistea faptul ca ii stiam in siguranta, inconjurati de oameni care ii iubesc.
Cateva poze din ultimele vacantele:
In ultimii 2 ani m-am dedicat mult pasiunii. Pasiune care a devenit cariera vietii mele. In adolescenta imi doream sa fac ceva in urma careia sa devin independenta. Financiar si pshic. Sa ajut oamenii, sa aduc o contribuie, oricat de mica, celor din jur. Viata m-a dus catre stomatologie. Ulterior, cand am inceput sa practic, am descoperit ca imi place mult ceea ce fac. Satisfactiile pe care le am cand un pacient imi multumeste la sfarsit de tratament sunt nemasurabile. Imi place sa aduc un zambet pe fata oamenilor. Intotdeauna am dat tot ce am putut la momentul respectiv. Lucrez pentru a deveni mai buna. Stiu ca am un drum lung de parcurs, ca mai am multe de invatat.
Dar acesta e un blog de calatorii, asa ca, sa revenim la oile noastre.
Ultima vacanta a fost luna noastra de miere. Probabil va intrebati de ce luna de miere acum, avand in vedere ca sunt casatorita de cativa ani.Cei care au citit si alte posturi aici, isi aduc aminte de cununia noastra de pe plaja din Seychelles.
In 2015 am facut cununia civila, urmand sa facem cununia religioasa mai tarziu. Anii au trecut si o data cu crestinarea lui Tudor, am considerat ca este momentul sa ne legam si in fata lui Dumnezeu.
La scurt timp dupa nunta am plecat in cea mai mare aventura a noastra. De obicei, stilul nostru de a calatori este activ, cautam locuri interesante, iesim de fiecare data din zona de confort. Dar, de data aceasta, nivelul de adrenalina a crescut peste limitele normale. De ce?!!?? Asta o sa va povestesc in urmatorul post…
Dar hai sa va dau un pont: inconjurul pamantului, 14 zboruri, o luna….in timpul pandemiei! Ce ziceti, v-am facut curiosi?
Keep posted!
Minunat, e o bucurie să citesc ce postezi!Viață frumoasă alături de cei trei prinți!
Multumesc mult! E o placere sa aud ca sunt persoane care isi rapesc din timp sa citeasca ce scriu eu aici.
Minunat!! Esti un exemplu de urmat, cel putin pentru mine! Multumesc pentru tot, asteptam continuarea❤ multi pupici cu sclipici si o imbratisare plina de caldura din partea Evei🤗
Multumesc Mada. Si David si Tudor o pupa pe Eva!