Buna dragii mei!
Eram datoare cu acest post… continuarea la Honeymoon-partea 1. V-am povestit cum intentionam sa imi petrec luna de miere…. rasfat, soare, plaja, ceva adrenalina, sport, hoteluri frumoase, multe zboruri…
In realitate a fost mai multa adrenalina decat ma asteptam. Ca intr-un film… o combinatie de comedie romantica, cu tenta thriller si la final, horror. Ati vazut vreodata un astfel de film? Eu l-am trait pe propria piele.
“Plecam, nu plecam. Plecam. Nu plecam. Plecam. Nu plecam”….asa se prezenta situatia la cateva zile inainte de plecare. Aparuse acest coronavirus care ne-a dat lumea peste cap. Tuturor. De la mic, la mare, de la sarac, la bogat, de la mic prunc pana la cei mai in varsta.
In ianuarie am fost in Dubai pentru a sarbatori petrecerea burlacitelor. Exact ca la carte. Cu prietenele mele cele mai bune, distractie cat cuprinde.
Pe atunci se stia de acest nou virus in Asia, cu precadere in China. Ni se parea o problema locala, care nu avea cum sa ne atinga. Sau asa mi se parea mie, mai ignoranta de fel cu tot ce se intampla in lume. Cu multi ani in urma, am ales sa nu mai citesc stirile si sa nu ma uit la tv. Plin de jocuri politice si interese… ne dau ceea ce vor ei sa auzim. Nu mai vreau sa imi consum energia pentru niste lucruri la care eu nu am control. La tv totul este un can-can, mizerii, tragedii. Totul pentru a vinde. Dorinta de a atrage urechile si privirele audientei a depasit cu mult valorile morale.
Nu pot sa schimb ceea ce se scrie, ceea ce se difuzeaza. Dar pot sa aleg sa nu privesc sau sa ascult astfel de lucruri. Cum imi spunea cineva, “vrei sa fii o printesa si sa traiesti in bula ta de sticla.” O poti spune si asa, o poti spune cum vrei. E alegerea mea cum vreau sa imi traiesc viata, cum imi consum timpul.
Spre sfarsitul lunii februarie aveam sa decolam spre Singapore. Nici nu apucasem sa ma pregatesc si, Samoa Airways m-a anuntat ca, daca am fost in ultimele 14 zile in Singapore, pot sa imi iau adio de-a intra in tara lor… Offff, Vlad era atat de entuziasmat de tura noastra cu bicicleta prin Samoa. Nu vroiam sa renunt sub nicio forma la aceasta destinatie. Am pus imediat mana pe telefon si am sunat la Emirates. Am cerut schimbarea biletelor de avion, cu o destinatie din Asia care nu avea niciun caz de coronavirus. Am hotarat sa zburam in Bali, iar de acolo, spre Noua Zeelanda.
Toti din jurul nostru spuneau ca suntem nebuni sa plecam. In tara d-abia aparuse primul caz de coronavirus. Lucrurile inca nu incepuse se ia foarte mare amploare in Europa si in America. Ne-am uitat la tarile unde aveam sa mergem si nici acolo nu se prezenta niciun pericol. Momentan…Stiam ca exista un risc daca plecam, dar am hotarat sa ni-l asumam. Totul era rezervat, totul era platit. Si nimeni nu iti returna nimic daca nu mai vroiai sa pleci.
Am dus copiii la parintii mei si cu inima putin indoita am plecat intr-o aventura pe care o putem povesti si nepotilor nostri. Dar hai sa vedem si partea plina a paharului… E bine ca macar avem ce sa le povestim!
Voiam sa stam 3 zile in Bali si de acolo sa revenim la itinerariul initial. Aeroportul din Bucuresti era mai pustiu decat de obicei. Cu toate acestea, avionul spre Dubai era plin…oameni cu copii, tineri care mergeau in vacanta. Cred ca si ei s-au gandit la fel ca noi. Avem biletele luate, totul e platit, acolo nu exista nicio problema..de ce sa nu plecam?!
Bali l-am gasit la fel cum il lasasem acum 3 ani, cand fusesem acolo. Strazile la fel de aglomerate, umiditate mare, oamenii la fel de primitori. Dar hotelurile mult mai goale. Chiar, straniu de goale. Raspunsul…chinezii, principalii lor turisti, nu mai aveau voie sa calatoreasca. Si multi altii se speriase de noul virus si isi anulase vacanta.
Cele trei zile in Bali s-au transformat in opt. Cum am ajuns acolo, surpriza!! Samoa a introdus pe lista tarilor restrictionate, Indonesia. Nu imi venea sa cred, mai ales ca nu era raportat niciun caz acolo. Credeam ca este o greseala si am inceput sa sun la autoritatile competente. Din pacate era adevarat… visul de a ajunge in Samoa disparuse…
Ulterior am inteles ce s-a intamplat. Samoa are in istorie cazuri foarte grave de pandemie, iar acum sufla si in iaurt. Si-au inchis granitele cu mult inainte sa apara vreo problema reala in aceea parte a lumii. In plus, se intrebau….cum, Indonesia, a 4 tara ca populatie din lume, cu atatea zboruri spre China si tarile invecinate, sa nu aiba niciun caz raportat?! Explicatia era, fie ascundeau cazurile, de teama sa nu ramana fara turisti. Fie nu testau. Dar era imposibil sa nu existe niciun caz acolo.
Despre ce am facut in cele 8 zile in Bali o sa va povestesc in alt post. Mi-a placut la nebunie!
Zborul spre insulele Cook se apropia, asa ca am parasit Bali, cu speranta ca niciun alt zbor nu se va mai anula. Eh…se spune ca speranta moare ultima. Dar si ea moare, asa ca degeaba speri. Acesta a fost si cazul nostru. Insulele Cook au adoptat aceleasi masuri ca vecinii lor….Si uite cum am spus adio lagune, adio Rarotonga, adio Aitutaki!
Chiar ne-am prezentat la check-in in ziua zborului. Poate, poate ne acceptau. De acolo lucrurile s-au complicat. Zborul spre French Polynesia il aveam din Cook. Pai cum mai ajungem acolo?Am gasit varianta Auckland-Tahiti, dar ne trebuie alt zbor, alti bani, alta mancare de peste.
Am respirat adanc in piept si ne-am propus sa ne bucuram de vacanta, oriunde va fi ea. Cum Cook se anulase, ne-am inchiriat o masina si am plecat sa descoperim insula de nord din Noua Zeeleanda. A fost altceva, un peisaj diferit de Indonesia, un aer proaspat. Lucrurile in Noua Zeelanda isi urmau cursul normal. Aeroportul plin, hotelurile si restaurantele la fel. Chiar a fost greu sa ne gasim cazarea, mai ales ca la ei era vara si turismul era la cote maxime.
In fiecare zi urmaream ce se intampla in tarile din jur, in special in French Polynesia. Am avut un mare noroc ca acestia nu au impus aceleasi restrictii. Zborul Air Tahiti Nui a fost cel mai frumos zbor pe care l-am avut vreodata. In afara de faptul ca eram atat de fericita ca ajung in locul in care mi-l doream de atatia ani, serviciile au fost impecabile. Am primit flori la intrare in avion, sampania era la liber, mancarea excelenta. Un inceput perfect pentru o destinatie de vis.
Am petrecut 10 zile in French Polynesia. Mai mult decat preconizasem initial. Am descoperit mai multe insule din acest colt indepartat al lumii
Am petrecut niste zile superbe acolo! Peisajele sunt absolut senzationale… Totusi plutea ceva in aer… Aveam o strangere de inima… Lucrurile se inrautatise grav in Italia, urmata de Spania si Franta. Tarile isi inchideau granitele, una cate una…
Cu 5 zile inainte de zborul spre casa a inceput partea horror de care va povesteam la inceput. Zborul Tahiti-San Francisco s-a anulat. Pur si simplu mi-au trimis un mail ca ei nu mai zboara. Fara sa ne ofere posibilitatea sa schimbam, sa zburam inainte sau dupa. Ne-au oferit un voucher, pe care sa il folosim dupa trecerea pandemiei. Asta in cazul in care compania o sa mai fie pe piata. Slabe sanse…
Am inceput sa cautam alte variante pentru a ne intoarce acasa. Ca sa calatoresti in French Polynesia ai urmatoarele variante:
Noua Zeelanda, asa cum facut noi la venire. Japonia-Tokyo-prima ruta care a fost inchisa. Franta – cu o escala tehnica in Los Angeles, si dupa Paris.
Mai era varianta cu America, Los Angeles, care ni se parea varianta castigatoare. Era mai usor de ajuns in Europa din America, decat din Noua Zeelenda. Nu trecuse mai mult de 24h de cand rezervasem un nou zbor Tahiti-Los Angeles, si Trump iese in fata si spune….granitele se inchid pentru europeni. Opaaa, am pus-o…
Acum ce facem? Suntem la capatul celalalt al lumii, la 14 000 km distanta, pe o insula de 30 km2, in timpul unei pandemii. Si nu ne putem intoarce acasa.
Varianta 1… stam acolo pana cand avea sa se linisteasca lucrurile. Preconizam o luna. Pro: locul era superb, ne gandeam sa inchiriem un catamaran si sa vizitam si alte insule din French Polynesia. Contra: nu as fi putut trai cu nelinistea ca ceva putea sa se intample cu copiii si sa nu pot ajunge la ei. Cel mai frumos loc din lume s-ar fi transformat intr-o inchisoare. Cade varianta asta.
Varianta 2… zburam in Auckland, inchiriem o casuta in Noua Zeelanda si stam in autoizolare acolo14 zile, fiind obligati. Si dupa cautam variante sa ajungem acasa.
Varianta 3…incercam totusi sa intram in US si de acolo sa ajungem acasa.
Johannis iesise la apel si le cerea romanilor de pretutindeni sa se intoarca acasa. Prietenii si parintii ne sunau disperati sa ne intoarcem, ca se inchid granitele. Chiar daca noi eram safe acolo, toate lucrurile astea puneau o presiune uriasa pe umerii nostri. Cu greu ne mai bucuram de ce aveam in jur.
Cumparasem zboruri catre toate destinatiilepe care le-am gasit cu plecare din Tahiti. Speram ca macar una din ele sa nu se anuleze. In plus, eram in contact cu ambasadorul Romaniei la Paris si cu consului din Noua Zeelanda.
Norocul nostru a fost ca, French Polynesia este un teritoriu francez. Era plin de francezi care trebuiau sa ajunga acasa. Asa ca Air France nu si-a anulat zborul. Ultimul zbor cumparat a fost cel castigator: Tahiti-Paris, cu o escala in LA. Desi nu doream sa trecem prin Franta la intoarcere, fiind in zona rosie si automat intram in cele 14 zile de autoizolare. La final nu a mai contat. Important era sa ajungem acasa.
Imi aduc aminte cat stres a fost la check-in cand ne-am imbarcat spre LA. Timp de o ora au luat tot pasaportul la rasfoit, mi-au cerut tot itinerariu, cand si unde am fost. Intre timp aparuse si primul caz raportat acolo. Un deputat francez venise dintr-o delegatie la Paris, nu singur, ci cu Covid-19
La 2 zile dupa ce am plecam French Polynesia si-a inchis granitele. Am plecat pe ultima suta de metri…
Dupa 8 ore de zbor am ajuns in LA, unde am stat 3 ore in tranzit. Aici oamenii erau relaxati, magazinele deschise in aeroport, ingramadeala la cafenele. Doar noi si cativa asiatici purtam masti. Si ne mai miram de amploarea pe care a luat-o infectarea cu Covid-19 in America…
Avionul spre Paris arhiplin. Aeroportul Charles de Gaulle pustiu, magazinele inchise. Am gasit un hotel langa aeroport, unde am stat peste noapte.
A doua zi de dimineata Tarom ne-a adus acasa, in cele din urma. Cel mai urat zbor din viata mea, de care o sa imi aduc aminte toata viata. Am urcat ultima in avion…Imaginati-va un avion plin de barbati, pe la 40-50 ani, oameni care lucrau pe santierele din Franta. Doar eu si inca o pasagera de sex feminim. Toti aveau masti, dar mai bine nu le mai aveau…Mastile stateau oriunde, numai unde ar fi trebuit, nu. Pe frunte, pe barba, le dadeau jos, pe puneau iar.… Devenisem paranoia. Imi imaginam cu zboara virusii prin avion. Mai si povesteau cum cativa colegi de munca s-au imbolnavit. In acel zbor nu am miscat, nu am vorbit, nu am mancat. Chiar am respirat mai putin.
Aceasta a fost o relatare pe scurt a lucrurilor petrecute in luna noastra de miere. Ca de fiecare data am incercat sa ne bucuram de locurile vizitate, chiar daca nu totul a fost asa cum am visat. Au fost momente frumoase, dar si unele pline de tensiune si incertitudine…Acum, cand stau comod in biroul de acasa, nu imi pare rau ca am plecat. Cand as mai fi avut eu ocazia sa fac inconjurul pamantului, in timpul unei pandemii?! Statistic, doar acum. Real, vom vedea…
Cate fericire cand am ajuns acasa! Am petrecut o autoizolare placuta. Doar eu cu Vlad. Am gatit, am stat impreuna, am citit, ne-am odihnit.
Sunt multe locuri care iti taie respiratia in lumea acesta, dar la final, tot mai bine este acasa. Iar in situatii dificile, iti dai seama cat de important este sa ai alaturi oamenii dragi tie.
